e r a t ă

Mă întrebam într-un entry pe blog acum câteva luni de ce s-au scos semafoarele temporizate şi s-au pus altele, fără?
Ei, în sfârşit am înţeles de ce. Deci ele, care este, s-au scos deoarece acelea noi fără temporizare este cu fire pe sub pământ, înţelegi? Care este.

Clar un pas înainte pentru Bucureşti, oricât de lent şi de "româneşte" se face.
Păcat însă că după fiecare capitală europeană pe care o vizitez mă întorc acasă cu tot mai multe constatări că, Doamne!, cu câţi paşi în urmă suntem...

"magicianca"

"Eu... eu ce fac? Trăiesc, învăţ, mă lupt cu timpul, de multe ori ies învinsă...

Când găsesc clipe frumoase le amplific, când găsesc clipe urâte le fac să dispară.

Sunt un mic magician."

31.01.2005, într-un e-mail

p h o e n i x

M-am întors de la concertul Phoenix din Piaţa Revoluţiei. Primul de-al lor la care merg, după ani buni de când doar fredonez cu căştile în urechi. Chiar dacă Phoenix nu mai e ce era odată, melodiile SUNT şi vor fi mereu.

În noaptea asta îmi simt sufletul mugur de fluier.

with the speed of death.

Acum 10 minute au trecut în viteză pe sub geamul meu o ambulanţă, 2 maşini de pompieri şi o specială de descarcerare.

This kind of combination always gives me the creeps.

mov

Zilele trecute ne-am îndoit de râs la birou. Ne-a povestit o colegă cum a ajuns o prietenă de-a ei cu băieţelul ei de 3 ani la urgenţă.

Puişorul băuse o sticlă întreagă de violet de genţiană. Şi ajung ei la medic, care întreabă puişorul:
- Dar de ce ai băut tu din sticla asta? Uite, e urât aşa, e mov, nu înţeleg de ce ţi-a plăcut...
- (copilul, mov din cap până în picioare, pe gură, pe nas, pe mâini, pe haine) Eu? Eu n-am băut nimica!
- Ei, cum nu ai băut? Uite, eşti murdar tot!
- (copilul, cu dinţii şi limba mov în totalitate) Eu nu am băut nimica!!! Nu am băut nimicaaa!

Now just picture the situation :)

timbilding pe pâine, frate!

Din nefericire (deocamdată încă) merg cu metroul. Ieri am nimerit între 2 băieţi, 23-25 ani, cămaşă, pantofi şi pantaloni negri, servietă, ceas impunător, aer de urban-masculine-pitzi.

Discuţie:
(reprodusă cu dedicaţie pentru toţi tinerii bucureşteni parveniţi în a căror alegere multinaţionalele care îi angajează fac erori regretabile)

- Şi, ia zii, mergi şi tu în teambuilding?
- Da mă, merg. Parcă au zis ceva de autocar, nu?
- (indignat) Da frate, da' eu nu merg frate cu autocaru. Mă duc cu maşina, e mult mai marfă.
- (cu iz de invidie) Hai frate că e fun cu autocaru.
- (aer de importanţă) Merg şi aia de la SM dep?
- (idem) Nu, ăia au separat. Noi mergem cu ăia de la TBT.
- Şi X-uleasca, merge?
- Nu, am înţeles că e pe la ceva training, afară.
- Unde, cu tipu' ăla de la TSP, la Amsterdam?
- Nu, în Munchen.
- (după un moment de gândire) Eh, tot în Germania.
- (aer clar de superioritate) Nu mă, că aia-s olandezi..
- Da mă, în fine, ce contează. Oricum o să fie mega-fun.
- (concluzie) Da frate, drink-building!

I rest my case.

S-a sunat de viaţă.

Din ciclul "Şi dacă tot e în trend să mă laud că am terminat facultatea, bat-o soarele s-o bată..", vă prezint blog entry-ul cu tema "Gata şcoala. Începe viaţa."

Da măi.. am încheiat şi eu socotelile, în sfârşit, cu facultatea.
Şi în sfârşit pot să vorbesc despre asta - pentru că ultimele câteva luni au fost un coşmar. Nu pentru că aş fi avut cine ştie ce mult de învăţat, pentru că m-am chinuit cu proiectul de licenţă, sau cu diacriticele la el, ci pentru că absolut TOŢI cei care ştiau că sunt în an terminal inserau undeva, oriunde, oricând în conversaţie întrebarea "Şi, cu lucrarea de licenţă cum stai?" Oh go and fuck/shoot yourself! Mai bine mă întrebi de vreme sau îmi povesteşti de traficul infernal din Bucureşti... Te f*** rău grija? Sau nu ai nimic mai interesant să mă întrebi? Bineînţeles, în funcţie de interlocutor, venea minciuna "Mmm.. excelent, mai am doar concluziile", sau "Ca p***. Tu?"

Partea bună e că abia acum simt că am scăpat de şcoală - privită ca un stres în plus. Pentru că mi se întâmplă să ajung acasă seara şi... să nu ştiu ce să fac :) Pur şi simplu pot să ZAC fără remuşcări. S-au dus examenele, proiectele, seminariile de la 07.30, cursurile interminabile...
Gata şcoala.

Partea rea e că abia acum simt că am scăpat de şcoala - privită ca ultimă treaptă a copilăriei. Pentru că mi se întâmplă să ajung acasă seara şi să găsesc factura de la lumină, tabelul cu întreţinerea la avizier, frigiderul gol, nimic gătit, plus 1 raport neterminat pentru birou, "temă pentru acasă".
Începe viaţa...

... şi virtute

Mama poate să stea liniştită. Duc o viaţă cum nu se poate mai sănătoasă în capitală. Ar fi mândră de mine ştiind că:

- fac sport - alerg aproape în fiecare zi după 102
- iau 3 mese pe zi - dimineaţa pe fugă, la amiază mai nimic, şi seara oricum nu e sănătos să mănânci, nu?
- mănânc sănătos - fructe importate, cumpărate de la metrou, legume de la supermarket
- mă hidratez - de obicei ploaia mă prinde fără umbrelă, şi departe de casă
- respir aer curat - spune-ţi-mi voi, unde e mai proaspăt şi mai curat aerul decât pe străzile pline de maşini?
- îmi îngrijesc mâinile - mă spăl de fiecare dată după ce circul cu metroul sau cu autobuzul. Bara aia metalică jegoasă...
- îmi formez un mers de felină - am uitat cum e să port tocuri. Am nevoie de încălţări comode cu care să pot alerga prin aglomeraţie
- mă bucur de linişte în fiecare zi - aproape nu mai aud claxoanele şi picamerul, sunt zgomote de fundal pentru mine
- îmi odihnesc ochii - câte 8 ore pe zi la birou în faţa monitorului
- îmi fac timp şi pentru lectură! - ring şi compact, în fiecare dimineaţă, în metrou
- mă plimb prin parc - împart aleile cu toţi ţiganii care duminica îşi scot puradeii în Tineretului

Şi cu toate astea, sunt încă în viaţă.

How do you picture it?

Teste în imagini. FOARTE TARE.
http://imagini.net/

suflet şi minte

Creierul nu iubeşte.
Inima nu gândeşte.

Şi totuşi de unde ai învăţat să zbori?

S-a întâmplat, aşa, ca orice altceva
Te-am aşteptat până-n zori
A doua zi, au venit, să îmi spună că ai murit.

Sunt nişte proşti, ei nu ştiu cât ai visat
Să zbori...

Nu-i nici un mister
Te-ai rătăcit în cer.

Şi eşti doar prea sus să te mai aud
Prea sus să-ţi simt părul ud
Mult prea sus să te mai văd
Dar eşti doar prea sus să iţi mai zâmbesc
Prea sus să te mai găsesc
Mult prea sus dar nu-ndeajuns
Să nu te mai iubesc...

S-a întâmplat, te-ai pierdut,
Nici nu-i greu de crezut
De când te ştiu eşti cu capul în nori
Aşa că a fost uşor de ghicit
Pur şi simplu te-ai rătăcit
Totuşi de unde ai învăţat
Să zbori?

(Taxi - Prea sus)

superenida recomandă din nou

http://pitzipoanca.wordpress.com "Sunt pitzipoancă, deci exist!"

Intraţi dacă doriţi să vă crăcănaţi de râs. Pe mine mă dor ochii de la atâta kitsch şi prostie.

superenida recomandă

Dacă ai mai comandat până acum de pe Eastbay şi ai avut probleme gen să-ţi întârzie produsele sau să nu-ţi vină deloc, dacă ai luat ţepe cu banii, dacă ţi s-au adus produse greşite, cu numere nepotrivite sau culori pe care nu le-ai ales, hai să-ţi vând un pont!

http://roeastbay.net/

Tipul care comandă se numeşte Ionuţ, şi dintre toţi cei la care am comandat eu până acum (4 la număr) este singurul în care am încredere. În primul rând toată treaba se desfăşoară super-organizat. Şi anume: comanda se dă miercuri, produsele vin (sigur) în 2 săptămâni jumătate (vineri sau sâmbătă). În caz contrar vei fi anunţat. Totul se face la vedere - pe site ţi se explică mură-n gură ce trebuie să faci ca să comanzi, ştii la câteva zile dupa comandă dacă produsul mai era pe stoc sau nu, poţi plăti personal, prin bancă, ai şi un forum pe care poţi să întrebi absolut orice şi.. chiar ţi se răspunde.

Intră şi tu pe link, vezi cum stă treaba cu comisioanele etc.
Nu ştiu exact ce m-a determinat să bag postul ăsta. Probabil nerăbdarea că răspoimâine îmi vine comanda :D

Şi încă un pont pentru "domnişoare":
Eastbay for her dot com

From KFC with love.

De câte ori ieşim în oraş cu gândul expres de a nu mânca junk-food pentru că e nesănătos şi îngraşă, aterizăm la KFC. El comandă după dispoziţie şi grad de înfometare fie Crispy, fie aripioare, fie un Variety, o dată a încercat chiar şi Meltz. Iar eu comand de fiecare dată acelaşi lucru...
Mi-ar plăcea să ştiu că peste ani, dacă sau când ne vom despărţi, o să iasă el cu prietenii lui în oraş, şi, ajungând la KFC, să se trezească fără să ştie nici măcar el de ce, spunându-i casierei:
"Un meniu Colonel's Fillet cu Extra Cheese, Pepsi şi cartofi prăjiţi porţie mare, şi 2 şerveţele umede."
Pentru că aşa comandam eu.

Eu Inimă Bucureşti

Să nu înţelegi greşit acest entry pe blog.
Iubesc Bucureştiul (de cele mai multe ori). Dar există câteva lucruri pe care nu le pot înţelege...

De ce s-au scos semafoarele temporizate şi s-au pus altele, fără?
De ce când plouă nu mai funcţionează? Plouă în ele? Mai mult, plouă doar în verde şi în roşu? Pentru că portocaliul intermitent blipăie în continuare.
De ce nu au funcţionat scările rulante la metrou Romană anul trecut pentru mai mult de 6 luni?
De ce au pus pe clădirea principală a ASE-ului sigla aia luminoasă roşie - gen bordel - "www.ase.ro"?
De ce după ce intri în metrou şi crezi că nu mai încape nici un om, mai intră încă 5?
De ce nu au dat jos încă banner-ul ala Cosmote, imens şi oribil, de pe magazinul Cocor?

Şi mai ales... De ce se deschide KFC-ul din Romană abia la ora 11 ?

Daca pleci...

Nu am masina.
Iar la servici, cand ploua sau sunt pur si simplu prea obosita sa astept autobuzul, sunt mica cersetoare a firmei.
"Poti sa ma lasi si pe mine la...?"
"In ce directie mergi?"
"Nu ai drum spre... cumva?"
Desigur, de cele mai multe ori colegii amabili se ofera ei, inainte sa incep eu cersitul.

Si uite asa am reusit de-a lungul unui an si ceva sa descopar cateva tipuri foarte bine conturate de "colegi de servici care te duc cu masina"

1. Colegul care se zgarceste la motorina si te duce doar pana la cea mai apropiata gura de metrou.
2. Colegul care te duce de cateva ori, si desi apoi pleaca la aceeasi ora cu tine, nu te mai duce niciodata, inventand scuze. Deisgur se gandeste ca ceilalti colegi ii scornesc vorbe.
3. Colegul care te duce... dar cand vezi ca te-ar duce mai mult decat pana la scara blocului eviti sa-i mai ceri asta.
4. Colegul cu care nu ai absolut nimic de discutat. Decat despre vreme si trafic.
5. Colegul situat mult mai sus pe scara ierarhica decat tine. Cu care trebuie sa te fortezi sa vorbesti calculat, formal, politicos. Si caruia obligatoriu trebuie sa-i urezi la coborarea din masina "O seara placuta!"
6. Colegul curios. Care profita de situatia 1-2-1 din masina ca sa afle ultimele barfe.
7. Colegul cumsecade. Care te duce prietenos, chiar daca trebuie sa ocoleasca putin.
8. Colega cumsecade. Care te duce prietenoasa, chiar daca trebuie sa ocoleasca putin.
9. Restu colegelor. Indiferent daca este cu functie mai inalta, cu familie mai implinita, cu salariu mai mare, cu sani mai rotunzi, o colega va gasi oricand un motiv sa fie invidioasa pe tine.

Si stiu ca dupa ce cobor din masina va bombani in gand cateva cuvinte numai de bine si de drag pentru mine. Copila pe tocuri cu aspiratii mai mari decat avea ea la varsta mea.

Angajăm!

Deci treaba stă cam aşa:
Firma la care lucrez (info aici) caută o tipă draguţă şi descurcăreaţă pentru un post de front-office. Job-ul e descris aici sau aici.
Dacă te interesează şi crezi că găsim la tine cerinţele enumerate, încearcă-ţi norocul cu un CV ;) Poţi fie să uploadezi CV-ul pe site-ul firmei, fie pe e-jobs, fie îmi dai mie un mesaj şi te asigur ce CV-ul o să ajungă acolo unde trebuie.

Baftă!

sunt a mea şi esti al tău.

Sunt prea posesivă? Bine. Hai să rezolvăm cumva problema asta:
Fii tu mai al meu, ca să nu mai simţi posesivitatea :D

din nou despre samit.

?!??

Bucureştiul zâmbeşte către NorthAtlantic cu guriţa până la urechi. Cred că suntem gata!, în straie de sărbătoare, pentru cele cel puţin 3 zile de trafic infernal, de nebunie, de manifestaţii pro- şi anti-, de mass-media suprasaturata de.. aceleaşi şi aceleaşi ştiri.

De când a început să se apropie 2 aprilie, parcă şi iarba creşte mai cu spor, păsărelele ciripesc şi mai vesel, floricelele înfloresc şi mai gingaş, gardurile vii mai-mai că se plantează singure, politiştii din intersecţii/parcări/parcuri/colţuri-de-bloc riscă să atingă numărul maidanezilor, traficul în Nord e o aventură din ce în ce mai interesantă, până şi tramvaiele s-au albastrit de atata summit...

A fost odată Enida.

Eram ca un aşchiuţă cu capul mare. Şi când cădeam - zbonc! - direct în cap. Aveam ochii mari (Şi acum sunt la fel. Sunt singurele organe care îşi păstrează dimensiunea de la naştere până la maturitate. Aşa că nu te mai mira când vezi copii mici "Ce ochi mari are!!")

Mă învăţase bunicul să citesc şi să mâzgălesc litere pe hârtie mult înainte de grupa mare. Pregătitoare pentru şcoală. Mama-mi spune că eram mai cuminte ca acum. Şi mai tăcută.
Eram blondă! Damn... Şi acum mai visez la asta, the natural way.

Aveam păpuşi cu zecile. Dar îmi plăceau maşinutele. Mi-am dorit întotdeauna o maşinuţă teleghidată, fără fir, şi n-am avut niciodată...
Când veneau ai mei din Ungaria umpleau masa cu dulciuri, fructe şi Pepsicola, lucruri rare la noi. Nu puteam să sufăr bananele, şi mă obligau să mănânc pentru că "la noi nu se găsesc!".

Şi aveam 4 ani când l-au împuşcat pe Ceaşcă. Nu-mi amintesc decât că ai mei se uitau cu cea mai uimită expresie posibilă pe chip, la televizor, la nişte lucruri pe care eu nu aveam cum să le înteleg atunci.

Păcat că acum întelegem prea multe.

"Dacă eram un pic mai prost, eram fericit." (Parazitii - Violent)