ssshhh!

M-ai dezbrăcat fără să mă atingi măcar.
De secrete...

Mă bat cu pumnii în piept că sunt raţională, calculată, că nu acţionez fără să mă gândesc la consecinţe. Că nu fac nimic ce mai târziu aş putea regreta.
Credeam cu adevărat în faptul că orice acţiune pe care o fac voit, nu trebuie regretată vreodată. Pentru că ATUNCI, în momentul în care am acţionat, mi-am dorit asta...

Părea că funcţionează. Am făcut, ca noi toţi, lucruşoare despre care o parte din mine îmi spune "How in the f*ck could you!?". Însă, de dragul teoriei, îmi impun să cred că atunci îmi doream cu adevărat. Şi asta să mă scutească de orice regret.

Bullshit.

Bullshit pentru că ajungi în situaţia în care îţi doreşti ca cineva, care conteză pentru tine şi ale cărui păreri despre tine contează, să nu afle vreodată de micile... "scăpări ale raţiunii".

Şi uite că în timp ce eu mâzgălesc necontrolat foile de pe birou cu creionul Rotring Tikky de 0.7 mm, repetând obsesiv cuvintele "nu întreba asta, te rog.. nu mă întreba. nu mă întreba.", celălalt se pregăteşte să formuleze întrebarea. Şi n-are curaj. Dar îşi face. Şi o pune. Iar eu răspund. Şi nu mint... Dar îmi vine să intru în pământ. El simte... Şi îi pare rau că a intrebat. Iar eu tac. Şi tac.
Şi îl rog doar să nu mă judece.
Şi mă rog ca peste câteva zile să uit că m-a întrebat, iar el să uite că eu am răspuns...