Eram ca un aşchiuţă cu capul mare. Şi când cădeam - zbonc! - direct în cap. Aveam ochii mari (Şi acum sunt la fel. Sunt singurele organe care îşi păstrează dimensiunea de la naştere până la maturitate. Aşa că nu te mai mira când vezi copii mici "Ce ochi mari are!!")
Mă învăţase bunicul să citesc şi să mâzgălesc litere pe hârtie mult înainte de grupa mare. Pregătitoare pentru şcoală. Mama-mi spune că eram mai cuminte ca acum. Şi mai tăcută.
Eram blondă! Damn... Şi acum mai visez la asta, the natural way.
Aveam păpuşi cu zecile. Dar îmi plăceau maşinutele. Mi-am dorit întotdeauna o maşinuţă teleghidată, fără fir, şi n-am avut niciodată...
Când veneau ai mei din Ungaria umpleau masa cu dulciuri, fructe şi Pepsicola, lucruri rare la noi. Nu puteam să sufăr bananele, şi mă obligau să mănânc pentru că "la noi nu se găsesc!".
Şi aveam 4 ani când l-au împuşcat pe Ceaşcă. Nu-mi amintesc decât că ai mei se uitau cu cea mai uimită expresie posibilă pe chip, la televizor, la nişte lucruri pe care eu nu aveam cum să le înteleg atunci.
Păcat că acum întelegem prea multe.
"Dacă eram un pic mai prost, eram fericit." (Parazitii - Violent)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu